ARTICOLE MEDICALE

Rezultate test Babes-Papanicolau

Testul Bebes – Papanicolau consta in analiza unei probe de celule (frotiu) recoltate de pe suprafata colului uterin (cervix) si se foloseste pentru a detecta celulele cervicale anormale sau neobisnuite (celule atipice) sau pentru a descoperi unele semne de infectie in aceasta zona.
Testul Babes – Papanicolau este un test simplu fiind o metoda foarte buna pentru a gasi o schimbare la nivelul colului uterin care ar putea duce la cancer.

Manevra de colectare a celulelor pentru testul Babes – Papanicolau dureaza doar cateva secunde si este nedureroasa. Cateva celule din suprafata colului uterin sunt colectate cu o spatula de lemn, tampon de bumbac, sau o periuta de plastic. Deoarece colul uterin (cervixul) nu are terminatii nervoase, nu veti simti manevra. Celulele recoltate sunt apoi plasate pe o lamela de sticla, sau pot fi plasate intr-un fluid. Aceasta mostra este apoi trimisa catre un laborator de specialitate pentru examinare.

In Centrul nostru va puteti ridica rezultatele raportului de frotiu Babes – Papanicolau de la receptie. Daca doriti interpretarea acestor rezultate de catre medicul curant din Centru, puteti folosi vizita de control care este inclusa in pretul consultatiei.

In general, rezultatele testului Babes – Papanicolau pot fi :

  • normal – nu exista celulele anormale
  • inflamatie – existenta unor celule usor anormale care se poate datora unei infectii
  • anomalii – celule anormale care pot insemna modificari pre-canceroase :
    • ASCUS – modificari ale celulelor epiteliului scuamos; in peste 50 % din cazuri este prezenta o infectie cu HPV cu risc inalt oncogen. Acest rezultat este foarte comun. Medicul va va recomanda fie repetarea testului Babes-Papanicolau intr-un interval de 4 – 6 luni sau o evaluare mai aprofundata a colului uterin (cervix) – testare HPV, colposcopie
    • L- SIL (leziune intraepiteliala scuamoasa de grad scazut) – modificari ale epiteliului scuamos situate in 1/3 a grosimii epiteliului scuamos de acoperire. Necesita repetarea testului Babes-Papanicolau la 6 – 9 luni si colposcopie in cazul persistentei rezultatului L-SIL
    • H-SIL (leziune intraepiteliala scuamoasa de grad inalt) – modificari ale epiteliului scuamos situate in 2/3 superioara a grosimii epiteliului scuamos de acoperire . Necesita colposcopie + biopsie si examen histopatologic
    • AGC – anomalii ale epiteliului glandular. Necesita curetaj de endocol si examen histopatologic
  • cancer – celulele s-au raspandit in parti mai profunde ale colului uterin

Cat de sigur este testul Babes – Papanicolau ?

Ca orice test de laborator, rezultatele neconcludente sunt posibile din cauza :

  • unui numar prea mic de celule
  • unui numar prea mare de celule
  • celulelor care nu sunt luate din interiorul si de la suprafata de col uterin
  • unei infectii care „acopera” celule anormale
  • dusurilor vaginale sau medicamente care au „spalat” sau „ascuns” celule anormale

De cand testul Bebes – Papanicolau este folosit in depistarea starilor patologice, numarul cazurilor de cancer de col uterin a scazut.

Dar nici o testare nu da rezultate 100 % exacte. Cu toate acestea, exista mai multe sanse sa evitati o problema grava, daca faceti un test Babes – Papanicolau, in mod regulat