TESTE MEDICALE

Executarea spermoculturii

Spermocultura este metoda ce permite, prin analizarea si cultivarea probelor de sperma, identificarea agentilor patogeni responsabili de infectiile tractului genital masculin.

Spermocultura poate releva agentul patogen responsabil in prostatite, uretro-prostatite, veziculite seminale, orhite, dar si cauza infertilitatii masculine atunci cand se face concomitent cu spermograma. Testul de spermocultura este utilizat in laboratoarele medicale de microbiologie clinica, fiind indicat de medicul specialist urolog.

Recomandari pentru testul spermocultura :

  • recoltarea se efectueaza dupa 24 de ore de abstinenta sexuala, inainte de inceperea unui tratament antibiotic
  • este de preferat ca recoltarea probei sa nu fie precedata sau urmata de recoltarea altei probe biologice (secretie uretrala; urocultura).
  • inainte de recoltare se efectueaza toaleta organelor genitale cu apa si sapun si stergerea prin tamponare cu comprese sterile
  • recoltarea se efectueaza prin masturbare direct in recipient steril (urocultor)
  • proba se aduce in laborator in maxim 1 ora de la emisie